Imagineaza-ti un cub enorm de granit, care se intinde pe fiecare parte cam in jur de 100 de mile. Intr-o anumita zi a cate fiecarui an, o vrabie vine si isi netezeste ciocul de cubul de granit timp de un minut. Atunci cand cubul este lustruit pana la inexistenta, atunci trece si o secunda in eternitate.

Aceasta analogie este capabila sa captureze o imensitate intindere de timp, insa, atat timp cat asta inca se intampla, este inca limitat. Etenitatea, intre timp, este infinita si fara sfarsit prin definitie. Cu toate ca oamenii nu pot in mare atinge nemurirea, cel putin putem sa alegem sa o simbolizam .

Poate ca doua dintre cele mai populare simboluri ale eternitatii sunt cercul-care nu are inceput sau sfarsit, si sombolul infinitului, care reprezinta numarul opt pe orizontala. In teologie, eternitatea are mai multe intelesuri specifice chiar: viata fara sfarsit de dupa moarte.

Eternitatea teologica crede de cuviinta ca avem cu totii anumite inceputuri ale fiintei noastre(conceptii), insa nu avem si sfarsit. Se presupune ca atat constiinta, cat si identitatea transcend moartea, astfel incat sufletele specifice continua sa existe si dupa moarte, pentru eternitate.

Eternitatea tine de timp si atata vreme cat noi credem in ea, vom putea trai mai mult si mai bine, fara a fi afectati de tot ceea ce ni se poate intampla rau in aceasta viata. Eternitatea este nemurire si nu s-a aflat vreodata ca exista cineva care sa poata trai vesnic sau sa fie nemuritor, decat in cazul legendelor cu vampiri sau in ceea ce priveste teologia.

Dumnezeu a fost si este singura entitate ce poate trai vesnic si acest lucru ne este demonstrat mereu prin lucrarile sale asupra lumii noastre, a oamenilor, care de altfel am fost tot de el creati.

Cel mai bine este de a ne bucura de viata asa cum se poate mai bine, de a o slavi si de a trai clipa prezenta, pentru ca nemuritori nu vom deveni niciodata cu trupul, ci doar cu spiritul, si asta doar daca stim cu sa ne ingrijim de acesta in ceea ce priveste traiul zilnic pe acest pamant.