Ibexul din Pirinei

Una dintre cele patru subspecii de ibex spaniol care se gasea in peninsula Iberica. Acesta traia in habitate muntoase cu stanci si arbori pe versantii muntilor inalti in timpul verii si in vai mai calduroase in timpul iernii. Ibexul avea o blana gri – maro care devenea mai deasa in timpul iernii, masculii avand pete negre pe picioare, gat si fata. Masculii aveau si coarne masive, curbe, in timp ce femelele erau mai mici si mai subtiri. Ibexul avea o inaltime la umar de 60 – 70 de centimetri si cantarea intre 24 si 80 de kilograme. Se hranea in mod special cu ierburi si plante. Se crede ca acestia ar fi existat candva in numar de 50.000, insa la inceputul anilor 1900, numerele au scazut pana la mai putin de 100. Cauza exacta a disparitiei ibexului din Pirinei este necunoscuta; oamenii de stiinta cred ca un numar mai mare de factori au contribuit, inclusiv braconajul, bolile si inabilitatea de a concura cu alte mamifere pentru mancare si habitat. Ultimul ibex din Pirinei a fost gasit mort in nordul Spaniei in anul 2000, fiind ucis de un copac cazut.

Rinocerul negru din Africa de Vest

Rinocerul negru vest african este o subspecie a rinocerului negru care se gasea in mai multe tari din Africa. Avand intre 3 – 3,8 metri lungime si 1,4 – 1,7 metri in inaltime, acest rinocer cantarea intre 800 si 1.300 de kilograme. Avea doua coarne, unul masurand 0,5 – 1,3 metri, iar celalalt 2 – 2,55 de centimetri. Dieta lor consta din plante ierboase si lastari. Deoarece unii oameni credeau despre coarnele lor ca au proprietati medicale – desi nu exista nicio dovada stiintifica sa ateste acest lucru – braconajul lor a fost mare. Actiuni de incercare de salvare a acestuia au avut loc in anii 1930, insa numarul acestora a scazut, lucru care a dus si la scaderea numarului de rinoceri. In anii 1980 nu mai existau decat cateva sute de rinoceri din aceasta subspecie. Ultimul rinocer a fost vazut in Camerun in 2006, iar in 2011 specia a fost declarata disparuta oficial in 2011.